Pentru ca dna Moise va creste prin bun simt si responsabilitate

26 septembrie 2008

Ok, cine e dna Moise ? Este de fapt, dna doctor Anca Moisa, dar ea va ramane totdeauna pentru mine dna moise cu “m” mic. O persoana care m-a facut sa ma simt umilit ca om, care mi-a vorbit total gratuit intr-un mod josnic si care imprastia ura prin ochii si parul ei. O simpla semnatura si o parafa. De atat aveam nevoie. Am obtinut-o in doua zile si c’un kilogram de ura. Ura era din partea ei, dar mi-a transmis-o si mie prin comportamentul ei total lipsit de orice respect. Fiecare privire aruncata cu scarba, fiecare vorba taioasa si rastita aducea si mai multa ura, intrucat revolta mea ajunsese sa imi clocoteasca in gat. Imi venea sa o ard pe fata cu un fier de calcat si sa-i apretez ochii cu acid sulfuric. Si totusi, i-am multumit politicos si am plecat. Am injurat-o mai apoi de toti mortii, linistit, in masina.
La ceva timp dupa, am fost amenintat de doi barbati care pazeau un cazino din zona Lahovari pentru ca parcasem intr-o zona care vezi doamne era rezervata pt cazinoul lor. 7 locuri erau ce-i drept rezervate dar nu se specifica locul iar lotul de locuri unde parcasem eu era complet gol si numara cu mult peste 7 locuri. Erau smecheri, vroiau de fapt spaga. Pe care vroiau sa o obtina bagand groaza in mine. Incepusem sa tremur. Dar nu de frica. Ci de furie. Era mai mult decat furia umilintei,ci si a neputintei traite. Neputinta de a face ceva, intrucat ar fi existat pericolul de a fi rupt in bataie. Am vrut sa intorc masina si ma duc la cazino dar am ales sa traiesc asa ca am plecat mai departe. Din nou.
Si atunci, printre sunetele melodiei ce rasuna din radio, printre siroaiele de ciuda care mi se facusera broboane pe frunte mi-am dat seama. NU am ce sa caut in Romania. Sunt mult mai prea mic, am ficatul mult prea slab pentru Romania. Nu am ce cauta intr-un astfel de tara. O tara in care domina legea pumnului si a banului. O tara in care un om e omorat in bataie pentru ca s-a bagat in fata sa-si ia o pizza. O tara in care scursorile politice croseteaza in direct la TV. O tara in care semnificatia banului a fost complet demitizata
O tara in care se moare pe rupte fie din ignoranta, fie din prostie , fie din rautate. O tara in care cauciucurile Q7-urilor improasca cu noroi. O tara in care cheia succesului este nesimtirea si tupeul. O tara in care Elena Udrea va intra in Parlament.
Si probabil..nu voi pleca nicaieri..pentru ca suntem un popor de masochisti care accepta multe. Ar trebui sa ne facem bagajele si sa-i lasam pe baietashii smecheri si pe fufele aferente sa-si respire propria voma.
Somn usor, dna Moise.


Pentru ca dna Moise va creste prin bun simt si responsabilitate

26 septembrie 2008

Ok, cine e dna Moise ? Este de fapt, dna doctor Anca Moisa, dar ea va ramane totdeauna pentru mine dna moise cu “m” mic. O persoana care m-a facut sa ma simt umilit ca om, care mi-a vorbit total gratuit intr-un mod josnic si care imprastia ura prin ochii si parul ei. O simpla semnatura si o parafa. De atat aveam nevoie. Am obtinut-o in doua zile si c’un kilogram de ura. Ura era din partea ei, dar mi-a transmis-o si mie prin comportamentul ei total lipsit de orice respect. Fiecare privire aruncata cu scarba, fiecare vorba taioasa si rastita aducea si mai multa ura, intrucat revolta mea ajunsese sa imi clocoteasca in gat. Imi venea sa o ard pe fata cu un fier de calcat si sa-i apretez ochii cu acid sulfuric. Si totusi, i-am multumit politicos si am plecat. Am injurat-o mai apoi de toti mortii, linistit, in masina.
La ceva timp dupa, am fost amenintat de doi barbati care pazeau un cazino din zona Lahovari pentru ca parcasem intr-o zona care vezi doamne era rezervata pt cazinoul lor. 7 locuri erau ce-i drept rezervate dar nu se specifica locul iar lotul de locuri unde parcasem eu era complet gol si numara cu mult peste 7 locuri. Erau smecheri, vroiau de fapt spaga. Pe care vroiau sa o obtina bagand groaza in mine. Incepusem sa tremur. Dar nu de frica. Ci de furie. Era mai mult decat furia umilintei,ci si a neputintei traite. Neputinta de a face ceva, intrucat ar fi existat pericolul de a fi rupt in bataie. Am vrut sa intorc masina si ma duc la cazino dar am ales sa traiesc asa ca am plecat mai departe. Din nou.
Si atunci, printre sunetele melodiei ce rasuna din radio, printre siroaiele de ciuda care mi se facusera broboane pe frunte mi-am dat seama. NU am ce sa caut in Romania. Sunt mult mai prea mic, am ficatul mult prea slab pentru Romania. Nu am ce cauta intr-un astfel de tara. O tara in care domina legea pumnului si a banului. O tara in care un om e omorat in bataie pentru ca s-a bagat in fata sa-si ia o pizza. O tara in care scursorile politice croseteaza in direct la TV. O tara in care semnificatia banului a fost complet demitizata
O tara in care se moare pe rupte fie din ignoranta, fie din prostie , fie din rautate. O tara in care cauciucurile Q7-urilor improasca cu noroi. O tara in care cheia succesului este nesimtirea si tupeul. O tara in care Elena Udrea va intra in Parlament.
Si probabil..nu voi pleca nicaieri..pentru ca suntem un popor de masochisti care accepta multe. Ar trebui sa ne facem bagajele si sa-i lasam pe baietashii smecheri si pe fufele aferente sa-si respire propria voma.
Somn usor, dna Moise.


FAT PEOPLE

27 august 2008
 Desi au trecut aproape 6 luni de cand m-am intors din America si nici eu nu mai sunt balena imensa invelita in multi-straturi de tortilla , show-ul lui George Carlin about <fat people> m-a facut sa rad cu gura pana la urechi si mi-a adus aminte de experienta americana…oricum ar fi, America va ramane mereu o lume fascinanta.
 Cat despre George Carlin, stiam de el  de pe blogul lui teo (care e bloguluiteo.wordpress) ca e un stand-up comedian din garda veche si care e super tare. Si mai aveam un show de’al lui, "jammin’ in NY", pe care mi-l pusese Matei pe un dvd dar la care nu ma uitasem niciodata. Nu stiu ce m-a facut sa dau search pe youtube intr-o seara la George Carlin. Asa am inceput sa urmaresc stand up -urile cu el. Asa am aflat si ca tipul a murit in iunie, anul acesta.  Anyway, omul probabil ca a ramas deja in istorie. Atasez aici filmuletul "George Carlin on fat people". Sper sa va bucurati de el. Have fun!…si nu mancati dupa 7 seara! Say no to carbs! =))


FAT PEOPLE

27 august 2008
 Desi au trecut aproape 6 luni de cand m-am intors din America si nici eu nu mai sunt balena imensa invelita in multi-straturi de tortilla , show-ul lui George Carlin about <fat people> m-a facut sa rad cu gura pana la urechi si mi-a adus aminte de experienta americana…oricum ar fi, America va ramane mereu o lume fascinanta.
 Cat despre George Carlin, stiam de el  de pe blogul lui teo (care e bloguluiteo.wordpress) ca e un stand-up comedian din garda veche si care e super tare. Si mai aveam un show de’al lui, "jammin’ in NY", pe care mi-l pusese Matei pe un dvd dar la care nu ma uitasem niciodata. Nu stiu ce m-a facut sa dau search pe youtube intr-o seara la George Carlin. Asa am inceput sa urmaresc stand up -urile cu el. Asa am aflat si ca tipul a murit in iunie, anul acesta.  Anyway, omul probabil ca a ramas deja in istorie. Atasez aici filmuletul "George Carlin on fat people". Sper sa va bucurati de el. Have fun!…si nu mancati dupa 7 seara! Say no to carbs! =))


“Depinde doar de tine, stii?”

5 iunie 2008

Traiesc o perioada mai putin sexy zilele astea. De fapt,saptamanile astea. Dorm mult si nu fac nimic. Stau cu orele in fata calculatorului fara sa-l ating, fara sa fac absolut nimic. Paralizat. Asa ma simt..parca toate fug de sub mine si nu pot sa le mai prind pentru ca ele se duc, si se tot duc. Nu e doar lene, e si o stare de impotenta aici cred. Totusi, mai gasesc si lucruri uneori care parca ma fac sa ma scol de scaun si sa-mi trag pantalonii pe mine si sa fac ceva. Orice…De multe ori cand am perioada de genul asta, ma uit la filmuletul acesta. Nu stiu de ce nu merge sa-l pun acum..asa ca pentru moment o sa pun doar linkul la care puteti sa-l vedeti. http://www.youtube.com/watch?v=iG9CE55wbtY


“Depinde doar de tine, stii?”

5 iunie 2008

Traiesc o perioada mai putin sexy zilele astea. De fapt,saptamanile astea. Dorm mult si nu fac nimic. Stau cu orele in fata calculatorului fara sa-l ating, fara sa fac absolut nimic. Paralizat. Asa ma simt..parca toate fug de sub mine si nu pot sa le mai prind pentru ca ele se duc, si se tot duc. Nu e doar lene, e si o stare de impotenta aici cred. Totusi, mai gasesc si lucruri uneori care parca ma fac sa ma scol de scaun si sa-mi trag pantalonii pe mine si sa fac ceva. Orice…De multe ori cand am perioada de genul asta, ma uit la filmuletul acesta. Nu stiu de ce nu merge sa-l pun acum..asa ca pentru moment o sa pun doar linkul la care puteti sa-l vedeti. http://www.youtube.com/watch?v=iG9CE55wbtY


Home

28 martie 2008

E 3:13 dupa amiaza.Ba nu.Nu sunt in San Diego ..de fapt, e chiar 1 noaptea..pt ca sunt in Bucuresti. Vineri, pe 4 aprilie se implineste o luna de cand m-am intors. O luna! Dumnezeule, ce repede a trecut! Acolo, o zi parea cat o luna, pt ca timpul se dilatase, traiam in alt timp si alta viata. O viata, care, nu stiu daca era mai buna, dar in care nu ma regaseam. Nu era a mea, sau cel acasa .ro/putin” title=”putin”>putin , asa simteam.
Merg pe strada singur, fara GPS. Nu sunt in Clairemont Mesa, ci la Romana. Nu sunt nici la Mission Valley Mall, ci la Plaza in Drumu Taberei. Nu e neaparat mai bine, dar e acasa. Nu am nostalgia acelor locuri, ci mai degraba tresar cand surprind emotia si sentimentele pe care le traiam cand eram in acele locuri. Pana nu de curand, avem foarte clar intiparit pe creier, zgomote, miscari de rutina pe care le faceam zilnic in casa-de la deschisul usii de la balcon sau inchisul luminii in garaj , pana la zgomotul apei care iesea din dusul de la etaj. Usor, usor, toate acestea devin din ce in ce mai estompate fiind inlocuite de altele noi- adice cele vechi:) Habar n-am daca “ceva makes sense” din ce-am spus..adevarul e ca am spus-o mai mult pt mine..
Sunt multe de spus, dar e tarziu. Mai las si pe maine. Si pe poimaine, si raspoimaine, si ziua de dupa raspoimaine..


Home

28 martie 2008

E 3:13 dupa amiaza.Ba nu.Nu sunt in San Diego ..de fapt, e chiar 1 noaptea..pt ca sunt in Bucuresti. Vineri, pe 4 aprilie se implineste o luna de cand m-am intors. O luna! Dumnezeule, ce repede a trecut! Acolo, o zi parea cat o luna, pt ca timpul se dilatase, traiam in alt timp si alta viata. O viata, care, nu stiu daca era mai buna, dar in care nu ma regaseam. Nu era a mea, sau cel acasa .ro/putin” title=”putin”>putin , asa simteam.
Merg pe strada singur, fara GPS. Nu sunt in Clairemont Mesa, ci la Romana. Nu sunt nici la Mission Valley Mall, ci la Plaza in Drumu Taberei. Nu e neaparat mai bine, dar e acasa. Nu am nostalgia acelor locuri, ci mai degraba tresar cand surprind emotia si sentimentele pe care le traiam cand eram in acele locuri. Pana nu de curand, avem foarte clar intiparit pe creier, zgomote, miscari de rutina pe care le faceam zilnic in casa-de la deschisul usii de la balcon sau inchisul luminii in garaj , pana la zgomotul apei care iesea din dusul de la etaj. Usor, usor, toate acestea devin din ce in ce mai estompate fiind inlocuite de altele noi- adice cele vechi:) Habar n-am daca “ceva makes sense” din ce-am spus..adevarul e ca am spus-o mai mult pt mine..
Sunt multe de spus, dar e tarziu. Mai las si pe maine. Si pe poimaine, si raspoimaine, si ziua de dupa raspoimaine..


7 DECEMBRIE- 4 MARTIE

1 martie 2008
Vineri , 7 decembrie, s-a plecat. Marti , pe 4 martie , se va ajunge. 3 luni , fara 3 zile. Trebuia sa fie doar o luna si un pic. Asa a fost sa fie…au fost si bune si rele ..ca intotdeauna de altfel, nu? Vin acasa.

Vineri

23 februarie 2008
    Ieri a fost 22 februarie. Nu a fost o zi cine stie ce, nu a fost soare, ba chiar a si plouat si norii au cam stat apasat pe noi. Desi am stiut,nu am putut sa constientizez  : azi a fost ultima zi . Nu doar de radioterapie , ci pur si simplu ultima zi. Ultima zi de care parca nici nu am putut sa ma bucur cu adevarat. Ultima zi…dintr-un sir care nu a inceput o data cu venirea mea in America, ci undeva intr-o zi frumoasa, calda, de iunie. Au urmat semne de intrebare, nesiguranta , analize, si radiografii. Apoi o operatie. Tin si acum minte cum stateam cu tata la Militar, in holul de la Chirurgie II si ma cacam de frica pe mine, iar el incerca sa-mi distraga atentia povestindu-mi lucruri pe care nu mi le-ar fi povestit altfel niciodata. Au urmat cateva saptamani de asteptare, vreo 2-3 la numar, dupa care a venit si raspunsul. Nu pot sa spun ca a fost chiar neasteptat, intrucat fusesem cumva pregatit incetul cu incetul de cei care banuiau. 
    Imi aduc aminte ca o data, demult, cand eram mai mic, am auzit cuvantul citostatice. Patru luni s-au scurs impreuna cu acest cuvant. Dupa care am stat. Si asteptarea m-a rasplatit cu 2 luni in minus. 2 luni fara chimioterapie care mi s-au parut aur. Dupa care am stat din nou. O asteptare care aproape te imbolnaveste. In final, radioterapia. Alte 2 saptamani jumate. Timpul pare ca s-a dilatat. Din saptamana in saptamana, peste X luni jumate, inca Y ore…timpul pare ca nu se mai termina. Si totusi, ieri s-a terminat. A fost ultima zi.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X